by canamonica

Duminică - mama, marţi - eu, ieri - un prieten... şi mi-am dat seama că viaţa noastră se poate sfârşi într-o fracţiune de secundă... o fracţiune de secundă de aşa a fost să fie ... o fracţiune de secundă care poate depinde de noi sau de alţii, dar depinde de Cel de Sus ; trăieşte ca şi cum ar fi să mori mâine...

în zilele care au trecut mi-am întărit convingerea în ceea ce priveşte unele fapte pe care le facem zi de zi; mereu avem tendinţa să îi judecăm pe cei din jurul nostru, iar dacă acea persoană ne este dragă, cu atât mai mult... încercăm să o schimbăm, să o modelăm după propriile noastre aspiraţii, după propriile noastre idei despre cum ar trebui să fie o anumită persoană; nu înţelegem că suntem unici, că avem ideile noastre, că greşim sau nu, dar dacă o facem vrem să fim lăsaţi să greşim pentru că e viaţa noastră şi omul din greşeli învaţă... ne place să credem că lumea se învârte în jurul nostru, că le ştim pe toate, dar nu vedem că dincolo de toate aceste idei de genul "eu ştiu tot" se află nevoia noastră de siguranţă, nevoia noastră de a fi acceptaţi de cei din jurul nostru aşa cum suntem, cu calităţi şi defecte; cred că problema noastră cea mai mare nu stă în defectele noastre, ci în faptul că noi înşine nu ni le putem accepta (pentru a lupta să le corectăm), iar atunci co...

mereu, poate că nu chiar mereu (mi-a venit şi mie mintea la cap ceva mai greu), am crezut în cuvintele Mântuitorului: "Iar cuvântul tău ce este da să fie da , iar ce este nu, să fie nu . Ce este mai mult de atât este de la diavol..." Şi nu pot concepe ca cineva să îşi încalce cuvântul doar pentru că o anume situaţie nu îi convine. Mă cutremur când văd că, din zi în zi, suntem mai puţin oameni, mai puţin raţionali... ne îndreptăm rapid spre nimicnicie, spre omul de Neanderthal, spre involuţie - sau cum spunea C. într-un comentariu... începem să uităm cine suntem - şi ne trezim lovind, făcând rău, fără să gândim care sunt consecinţele gesturilor noastre... nu judec pe nimeni pentru că nu am acest drept, dar astăzi am fost anesteziată de răutatea unei persoane... răutate este prea elegant spus. Mai rău a fost să văd că răutatea aceasta a fost gratuită, fără un suport raţional, pe care cineva îl foloseşte pentru a spune sau a face ceva... adică fac rău, pur şi simplu, pentru că...

mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem? mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate...

Fiul lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pămînt cu asemănare omenească să mîntuiască pe oamenii cei păcătoşi, trecînd prin Capernaum, a văzut un om şezînd la vamă care se chema Matei şi a zis către dînsul: Vino după Mine! Vameşul, auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsînd toate, a urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a făcut ospăţ. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi şi au şezut împreună cu Hristos şi cu ucenicii Lui. Deci s-a întîmplat să fie acolo farisei şi păcătoşi; aceştia şezînd împreună cu păcătoşii au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănîncă şi bea cu păcătoşii şi cu vameşii?