Sfantul Ioan Casian, ocrotitorul Dobrogei



Ca teolog, Sfantul Ioan Casian a combatut erezia nestoriana, precum si unele invataturi gresite ale Fericitului Augustin, stabilind adevarurile Ortodoxiei. Opera sa teologica este formata din trei lucrari. Prima se intitula Despre asezamintele manastiresti cu viata de obste si despre remediile (leacurile) celor opt pacate principale, in 12 carti. Era scrisa la rugamintea episcopului Castor de Apta Iulia, in Gallia, care infiintase o manastire in eparhia sa. In primele patru carti, autorul prezinta regulile monahale propriu-zise, iar in ultimele opt invata pe monah cum sa lupte impotriva a opt pacate: lacomia, desfranarea, iubirea de arginti, mania, tristetea, trandavia, slava desarta si mandria. Iata, de pilda, ce spunea el in cartea a patra, despre manie: „Leacul desavarsit al acestei boale este ca sa credem ca nu ne este ingaduit sa ne starnim mania nici pentru pricini drepte, nici nedrepte. Caci duhul maniei, intunecandu-ne mintea, nu se va mai afla intru noi nici lumina care ne ajuta sa deosebim lucrurile, nici taria statului drept, nici carma dreptatii. Dar nici templu al Duhului Sfant nu ni se mai poate face sufletul, cata vreme ne va stapani duhul maniei, intunecandu-ne mintea. Iar la urma tuturor, avand in fiecare zi in fata icoana mortii, care nu stim cand poate veni, sa ne pazim pe noi insine de manie si sa stim ca n-avem nici un folos nici de neprihanire, nici de lepadarea de cele pamantesti, nici de posturi si privegheri, caci de vom fi stapaniti de manie si ura, vinovati vom fi judecatii".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ieșit-a Semănătorul să semene sămânța Sa...

prostitutio in integrum