neputinţă...

La începutul săptămânii a murit o persoană dragă inimii mele. Când vă voi spune despre cine este vorba, vă veţi întreba, probabil, ce avea atât de special. Era o femeie simplă de la ţară, muncitoare şi mereu gata să îţi sară în ajutor, dacă îi cereai. Era o femeie de care m-am ataşat fără să îmi dau seama, mama unei eleve de la mine din clasă (de la clasa unde sunt dirigintă), a unei eleve destul de bună la învăţătură (a luat premiul III anul acesta), nu sclipitoare, dar o copilă care se chinuie să înveţe atât cât îi permite intelectul... Revenind la mamă, era o femeie cu poftă de viaţă, tânără, mai mare decât mine cu un an, o femeie care, poate, nu avea totul pe plan material, dar avea de toate pe plan spiritual - soţ, copii (trei fete, dintre care două îmi sunt eleve)... şi iată că viaţa ei s-a întrerupt ciudat, stupid, brusc. Dintr-odată s-a golit totul... s-a împiedicat şi s-a rupt firul vieţii. Mereu îi spuneam "doamna X", iar cineva când mă auzea îmi atrăgea mereu atenţia "Ce îi tot spui doamnă, e o ţărancă, o simplă ţărancă. Tu eşti o doamnă." Pentru mine, a fi doamnă/domn nu înseamnă că te-ai născut la oraş sau că ai nu ştiu ce educaţie/cultură aleasă. Domnia nu stă în haine, rasă, religie, sex sau educaţie... stă în inimă, stă în ceea ce ne defineşte ca oameni. Iată că doamna din mine încearcă de vreo câteva zile bune să îi dea telefon acelei fete care a rămas fără mamă, să îi spună ceva... un cuvânt de alinare, o vorbă bună... şi nu poate.
Şi mă simt atât de impotentă, atât de limitată ca om, pentru că nu ştiu ce aş putea să îi spun unui copil de 11 ani pentru a-i alina suferinţa, ce cuvinte ar putea să îi dea unui copil speranţa şi certitudinea că mama lui este acolo Sus, într-un loc infinit mai bun decât acesta şi că de acolo o veghează pe ea şi pe surorile ei şi le vor ajuta să răzbată în viaţă, mai mult poate decât dacă ar fi fost cu ele. Mă simt neputincioasă pentru că mă uit la telefon, apelez numărul şi închid repede, ca şi cum m-aş arde... Nu îndrăznesc să sun.
Şi mă gândesc şi la... alte persoane care dispar dintre noi, cu bună ştiinţă, pentru că aşa aleg ele şi care au totul în jurul lor şi nu ştiu să preţuiască viaţa pe care le-a dat-o Dumnezeu.
Viaţă, pur şi simplu!