ce mult te-a iubit

am fost astăzi la un prieten... nici nu ştiu cum să îl numesc... este un om care m-a iubit enorm de mult, mi-a spus că mă iubeşte... îmi aduc aminte că într-o zi, în drum spre un curs, a spus că mă va aştepta să mergem undeva împreună, iar eu l-am întrebat: "cât ai de gând să mă aştepţi?", iar el a spus "toată viaţa"... am fost prieteni foarte buni, l-am susţinut mereu şi l-am încurajat pentru că era un om extraordinar (şi acum este la fel), dar Dumnezeu a făcut ca eu să nu îi pot răspunde cu aceleaşi sentimente... sentimentele nu mai sunt de mult timp... acum au luat altă cale, este ieromonahul Nifon (prietenii ştiu despre cine este vorba)... l-am văzut astăzi cum se luptă cu ispitele, cu cele mai mari ispite ale călugărilor: amintirile din lume; asta îi macină, cu asta îi macină diavolul zilnic, iar ei trebuie să reziste şi să se roage şi să se poarte cu cei din jurul lor la fel, ca şi când nimic nu se întâmplă; iar noi, cei din lume, tindem să nu îi înţelegem, să îi judecăm pentru anumite atitudini, gesturi cât se poate de normale pentru ei, anormale pentru noi. De ce? Pentru că suntem prea limitaţi şi egoişti, pentru că nu vrem să pricepem că există şi altceva/altcineva în afară de propria persoană sau propriile sentimente...
dar Dumnezeu lucrează prin oameni, noroc cu unii oameni că ne aduc aminte că ţărână suntem...
viaţă pur şi simplu...