iubesc, deci exist...

de ce mereu, atunci când spui cuiva ca îl iubeşti, acea persoană are impresia că aştepţi ceva de la ea... după câte ştiu eu, dragostea nu se măsoară, nici nu aşteaptă... există, se naşte pur şi simplu, nu are motive (decât la Doamne-Doamne, Care ştie de ce face anumite lucruri), nu are gânduri ascunse şi, cel mai important, dragostea (cea care este într-adevăr dragoste, nu crush-urile) nu cere niciodată nimic pentru ea... cred că mai mult dă, oferă pentru că aşa simte că e bine, pentru că aşa se simte împlinită...
C., care este un "străin" din viaţa mea, zice că orgoliul nu ne lasă să fim fericiţi, gândim prea mult, raţionăm prea mult, ar trebui să simţim, să ne dăm voie să simţim... oare?
viaţă, pur şi simplu...