e o minune când descoperi că ai prieteni
şi sunt alături de tine când ai nevoie...
şi sunt alături de tine când ai nevoie...
în seara asta am făcut un gest (normal, spun eu!!!) faţă de o persoană care intră în categoria "prieteni"... nu mi s-a părut un gest ieşit din comun de generos, dar se pare că el aşa a fost perceput... şi atunci mi-am pus întrebarea: "Am uitat cumva să fim oameni?" Cred că da. Cred că a ajuta pe cineva, care are nevoie de sprijinul nostru, a devenit... undeva pe drumul care ar trebui să lege oamenii de oameni... o afacere, ceva de genul "Da' mie ce-mi iese la afacerea asta?" Şi mă cutremur, mă doare atitudinea asta total anapoda... Dar, probabil, gândesc eu greşit... probabil că nu înţeleg eu omenia aşa cum ar trebui... sau poate prietenia... sau acea relaţie (cum s-o fi chemând ea) care se leagă între două persoane care împărtăşesc aceleaşi momente (fericite sau nu), idei, plăceri, visuri... acele persoane care ajută fără să ceară, fără să aştepte altceva decât liniştea, mulţumirea celuilalt... Da, cred că nu mai înţeleg eu această relaţie, pentru că acum ceva timp (acum vreo două luni, mai exact) altcineva a avut aceeaşi reacţie ciudată...
viaţă, pur şi simplu...
prietenii ştiu de ce
viaţă, pur şi simplu...
prietenii ştiu de ce
în ziua de azi nimeni nu te mai ajută gratuit, de aceea ne miră mereu ajutorul dezinteresat al cuiva
RăspundețiȘtergere