Da, am asteptari de la oameni!

Sunt revoltata... de fapt, "revoltata" nu exprima foarte bine tumultul de sentimente care se amesteca, in aceste momente, in sufletul meu. De ceva timp cineva imi face rau, imi fura din casa. Numai cand scriu ma apuca tremuratul si ma gandesc ca nu imi vine sa cred ca cineva apropiat imi umbla in lucruri si imi ia bani fara nicio remuscare, mai ales cand respectiva persoana imi stie viata, ritmul de munca. Pentru a nu stiu cata oara, astazi am descoperit ca imi lipsesc niste bani... ultima oara cand am descoperit ca imi lipseau  (erape 31 decembrie 2011) mi-a venit, efectiv, rau... mi s-au inmuiat picioarele, am vazut negru in fata ochilor si nu am mai fost in stare de nimic, am cazut pe pat, fara sa mai pot respira... Nu faptul ca mi-au disparut banii (suma de bani, respectiva) m-au adus in acea situatie, ci gestul in sine. M-a socat faptul ca eu, in casa la mine, in camera mea trebuie sa ma feresc de restul lumii. Ca sa fie mai clar: in casa noastra intra mama, tata si eu; parintii mei nu stiu cum sa faca sa ma sustina in tot ce fac, deci, nici prin gand nu mi-ar trece sa indrept privirea spre ei atunci cand imi dispare ceva. Indrept privirea spre ei (mai ales spre mama) cand imi apare cate ceva in camera, dar nu cand dispare... Ma rog, disparitia de acum este diferita pentru ca, de data asta, Dumnezeu, in Atotputernicia Lui, a descoperit si faptasul. Asta ma doare cel mai mult... banuiala cadea de fiecare data pe 2 persoane... faptul ca banuiala s-a confirmat ar trebui sa ma linisteasca. Acum stiu, gata, ma voi feri de acum inainte. Problema este insa mult mai adanca, consecintele ei sunt cu mult mai grave, dar de astea are Dumnezeu grija.

Acum ceva timp, cineva imi lasa un comentariu in care imi spunea ca suntem dezamagiti de oameni doar daca avem asteptari de la ei si ca nu ar trebui sa avem asteptari de la oameni. Dar eu intreb acum: de ce sa nu am asteptari de la oameni?

Daca eu nu tradez un prieten, el de ce sa ma tradeze pe mine?

Daca eu nu fur un om, el de ce sa ma fure pe mine?

Daca eu nu insel un iubit, el de ce sa ma insele pe mine?

Daca eu nu mint pe cineva, acel cineva de sa ma minta pe mine?

DA, am asteptari de la oameni: poate sunt eu mai proasta ca nu mint, nu fur, nu insel, nu tradez, dar prefer sa fiu mai proasta decat sa le fac pe acestea... facandu-le simt ca ma insel pe mine nu pe celalalt. Poate nu ma vede nimeni facandu-le, dar ma vede Dumnezeu si asta imi este indeajuns. Am spus-o si o repet: Dumnezeu nu ramane dator nimanui si fiecare lacrima, fiecare suparare, fiecare durere este platita asa cum stie El mai bine sa o faca. Cine a inventat zicala "pana la Dumnezeu te mananca sfintii" nu a stiut ce vorbeste... Tot ce facem aici, platim aici, putin, dar platim intr-un final si nu pentru ca cel caruia i-am facut ceva ne blesteama sau ne aprinde lumanari la morti, ci pentru ca Dumnezeu nu doarme...

* * *
viata, pur si simplu...
prietenii stiu de ce...