Doamne-Doamne are grija de toate...

Doamne-Doamne mi-a aratat mereu ca El are grija de toate, parca facandu-le in ciuda acelor persoane care continua sa creada ca nu exista sau ca doarme sau ca este ocupat cu altceva...

De cateva saptamani nu mai stiam nimic despre o persoana draga inimii mele... dar iata ca am inceput primavara bine: am aflat ca este bine, ca nu i s-a intamplat nimic rau... si asta e tot ce conteaza :)))))

* * *

Iar primavara mea s-a incalzit instantaneu astazi, cand am mai primit inca o veste buna...

In vara lui 2010 am avut o incercare, destul de urata, ce-i drept: am fost implicata, fara sa vreau, in ceea ce toata tara a cunoscut drept "Dosarul mita de la Podu Turcului"... Cand am primit citatia, ca trebuie sa ma prezint  in fata procurorilor, imi tremurau picioarele (ca si acum, de altfel) si imi faceam tot felul de scenarii in minte... deja ma vedeam imbracata in costumul dungat :))))) (acum zambesc, dar atunci tremuram din toate incheieturile)... Imi aduc aminte si acum cum am intrat in camera de ancheta si procurorul s-a uitat lung la mine (adevarul e ca sunt si mare... si trebuie sa ma masori bine ca sa ma vezi toata :))))))) ) si cu un ton ciudat imi zice: "Aaaa... dv sunteti domnisoara Cojocarescu?" I-am raspuns atunci: "Da, sunt atat de faimoasa?"... Apoi, am stat de vorba o ora jumatate... Am ras (rasul spanzuratului la mine), am facut glume pe seama candidatilor, a filmarilor care iesisera la iveala in urma anchetei... Am o copie a declaratiei mele, dar, desi am citit-o si recitit-o de zeci de ori nu imi pot aduce aminte ce am scris acolo... Cand am iesit din camera eram terminata psihic, dar eram intr-o stare de euforie (eu am fost mereu o persoana optimista, dincolo de aparente si, chiar daca inima mi-a fost distrusa, am zambit pentru ca am stiut mereu ca este Cineva, acolo Sus, care ma iubeste si are grija de mine)... Nu imi aduc aminte decat ca, vazandu-mi colegele care asteptau la rand (nu intram la interogatoriu dupa o lista, ci in functie de curaj), am spus "Are grija Doamne-Doamne de noi! Va fi bine!"

Acum, dupa aproape 2 ani de stres, de ganduri peste ganduri, scenarii scrise si sterse, rescrise si re-sterse... s-a dat sentinta: persoana pentru care ma temeam cel mai mult a fost condamnata la 2 ani cu suspendare... 

Initial te revolti si intrebi "De ce, daca nu a facut nimic?" Adica, lumea ne-a judecat (vorbesc pentru mine si pentru cei care au fost cu mine, din aceeasi scoala) fara sa stie, de fapt, ca noi chiar nu am cerut si luat nimic. Dar apoi, te gandesti: "Sanatate sa fie, bine ca nu a fost mai rau." Si mergi inainte...

* * *

viata, pur si simplu...

prietenii stiu...