Alina Nedelea, Soseaua Catelu 42, Editura ALLFA, 2012

Ieri dupa-masa, intr-un elan carturicesc, m-a chinuit talentul si m-am apucat sa citesc si eu o carte romaneasca, autor roman, deh, patriotismul asta ma chinuia tare... Si, cum pe facebook Simona Tache recomandase acum cateva zile o carte, iata-ma in librarie cautand cartea cu pricina; nu va spun ca am vrut sa o fac comanda pe za internet dar Editura All a epuizat stocul exact cand voiam sa dau si eu drumul la comanda... reclama Simonei, care promitea si 30% reducere, a dat roade, se pare; dar, sa revenim la carte: mda, imi ziceam in sinea mea ca, deh, o carte, ce poate fi atat de special la ea, dar, adevarul este ca Simona imi starnise interesul pe facebook si ma enerva gandul ca nu reusisem sa o iau de pe net, mai ales ca aveam reducere... noi, profesorii, cand vedem reduceri, nu conteaza ce cumparam, ci sa cumparam :)))) ma rog, am intrat in librarie, cum v-am spus, si mi-am luat cartea... imi venea sa ma apuc de citit pe strada, atat eram de incantata de noua mea achizitie; bineinteles, am ajuns acasa, mi-am terminat treaba (aveam de tradus un text tamp despre negativismul la copiii de gradinita, tamp din cauza durerilor de inima pe care le incercam citind Limba Romana stalcita si pocita de autorul articolului respectiv, PhD... probably), mi-am trantit oasele obosite in pat si da-i pe citit... in primele 15 pagini am ras cu lacrimi, ma dezmortisem, imi trecuse toata oboseala, nu ma mai dureau nici muschii munciti la sala... mi-am zis, trebuie sa o citesc pe toata azi, ca altfel nu dorm bine la noapte... 225 de pagini de confesiune, de durere, de drame, traume traite de o mana de om, de alegeri de viata, facute sub impulsul momentului si marturisite acum fara niciun fel de jena, ba, mai mult, cu o autoironie constructiva de-a dreptul... o desertare a sufletului cum nu gasesti nici sub epitrafirul preotului duhovnic, poate... un stil atat de direct incat te intrebi la un moment dat daca fata asta, care isi povesteste viata cu atat nonsalanta, mai e intreaga la cap, dupa toate cate le-a trait... si, totusi, din stilul scriiturii se vede ca e total detasata de tot ce i s-a intamplat in universul micului cartier bucurestean in care a trait... probabil, de aceea alege sa isi traiasca trecutul intr-un stil propriu, cu discretie...

Cititi-o, s-ar putea sa nu va para rau...