by canamonica

acum câţiva ani am scris povestea asta... de abia acum m-am învrednicit să o transcriu... sper să placă A fost odată, demult, un împărat şi o împărăteasă. Nu aveau copii, dar îşi doreau foarte mult să devină părinţi. Tot imperiul se ruga ca împărăteasa să nască un prinţ moştenitor, însă Dumnezeu încă nu dorea să le împlinească dorinţa. Peste ani şi ani, când erau amândoi bătrâni, împărăteasa a dat naştere unei fetiţe cu ochii negri ca murele coapte, pielea albă, iar părul negru ca tăciunele. Şi a fost mare bucurie la palat şi s-a făcut o petrecere, care a durat şapte zile şi şapte nopţi. Timpul trecea şi copila creştea şi era frumoasă cum nu se mai văzuse fată pe meleagurile acelea. Era lumina ochilor împăratului, care îi făcea toate poftele şi îi îndeplinea orice dorinţă. Deşi era frumoasă şi iscusită la minte, tânăra prinţesă avea două dintre cele mai urâte defecte: primul era mândria – era atât de mândră încât nimeni nu se putea apropia de ea, mai ales acum când venise vremea...

iar m-am distrat... buchetul miresei... trandafiri si crizanteme lumanarile... crizanteme sunt simple, dar finute... mie imi plac, nasilor le-au placut, mirilor le-au placut...

nu am mai fost pe aici de cam mult timp... sigur, exista o explicatie: vesnica lipsa de timp :(((

Sibiu, 4-6 noiembrie 2011 - how to make a free slideshow

Astazi, pentru că ziua liturgică a început de vreo câteva ore, părinţii mei sărbătoresc 38 de ani de căsătorie... O viaţă de om... Demult, tare demult, am scris poezia asta, de ziua lor, gândindu-mă la mama... Eram un puşti, copil de ţară, prin colb şi bălării umblam Şi mă gândeam la frunza rară, la tinereţea ce-o aveam... Furam de prin grădină roadă şi doar pe mine mă vedeam, Uitam de ce era-n ogradă şi de bunicii ce-i aveam. Uitam de mamă, tată, frate şi alergam tăcut, dar liber, Nu avea cin' să mă socoate, în lanul galben eram lider. Şi iar striga sărmana mama, la masă ne-aduna pe toţi, De prin cotloane-ndepărtate, din casă, ori de pe sub roţi... Ne ciufulea, ne lua de mână, la pieptu-i mare ne-alinta Ori ne certa la ceas de seară şi tot ea, mai târziu, ne săruta... Eram copil şi nu ştiam de nimeni, trăiam în veselia mea, Dar vremea nu vrea să rămână acolo unde unul vrea... Eram e tot ce ne mai cheamă spre vremuri verzi, de mult uit...

Am primit de la Mariana , prietenă foarte dragă inimii mele, o leapşă interesantă pentru a ne aduce aminte de copilărie, de cine suntem noi, de cine ne chinuim să devenim... Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori Mândrie şi Prejudecată, după romanul lui Jane Austen :)))))) Anotimpul preferat Hm... da, bună întrebare... păi, nu am unul preferat, le iubesc pe toate, fiecare îmi oferă ceva, aşa că: Vara... încep cu vara ca atunci m-am născut... iubesc marea albastră cu valurile, care se lovesc înspumate de colţurile stâncilor, şi cerul senin, care poartă, din când în când, nori pufoşi, seamănând a vată de zahăr...  Toamna o iubesc pentru că îmi aduce culoare în suflet şi belşug în coşuri... o iubesc pentru că vrea să pară fioroasă, când îşi trimite ploile şi vântul, dar, de fapt, este o fată tare bună, care nu face altceva decât să pregătească pământul pentru iarnă... Iarna iubesc zăpada pufoasă în care mă arunc şi fac îngeraşi (da, deşi am venerabila!!! vâ...