by canamonica

Astazi, pentru că ziua liturgică a început de vreo câteva ore, părinţii mei sărbătoresc 38 de ani de căsătorie... O viaţă de om... Demult, tare demult, am scris poezia asta, de ziua lor, gândindu-mă la mama... Eram un puşti, copil de ţară, prin colb şi bălării umblam Şi mă gândeam la frunza rară, la tinereţea ce-o aveam... Furam de prin grădină roadă şi doar pe mine mă vedeam, Uitam de ce era-n ogradă şi de bunicii ce-i aveam. Uitam de mamă, tată, frate şi alergam tăcut, dar liber, Nu avea cin' să mă socoate, în lanul galben eram lider. Şi iar striga sărmana mama, la masă ne-aduna pe toţi, De prin cotloane-ndepărtate, din casă, ori de pe sub roţi... Ne ciufulea, ne lua de mână, la pieptu-i mare ne-alinta Ori ne certa la ceas de seară şi tot ea, mai târziu, ne săruta... Eram copil şi nu ştiam de nimeni, trăiam în veselia mea, Dar vremea nu vrea să rămână acolo unde unul vrea... Eram e tot ce ne mai cheamă spre vremuri verzi, de mult uitate,

Am primit de la Mariana , prietenă foarte dragă inimii mele, o leapşă interesantă pentru a ne aduce aminte de copilărie, de cine suntem noi, de cine ne chinuim să devenim... Filmul pe care l-aţi vizionat de cele mai multe ori Mândrie şi Prejudecată, după romanul lui Jane Austen :)))))) Anotimpul preferat Hm... da, bună întrebare... păi, nu am unul preferat, le iubesc pe toate, fiecare îmi oferă ceva, aşa că: Vara... încep cu vara ca atunci m-am născut... iubesc marea albastră cu valurile, care se lovesc înspumate de colţurile stâncilor, şi cerul senin, care poartă, din când în când, nori pufoşi, seamănând a vată de zahăr...  Toamna o iubesc pentru că îmi aduce culoare în suflet şi belşug în coşuri... o iubesc pentru că vrea să pară fioroasă, când îşi trimite ploile şi vântul, dar, de fapt, este o fată tare bună, care nu face altceva decât să pregătească pământul pentru iarnă... Iarna iubesc zăpada pufoasă în care mă arunc şi fac îngeraşi (da, deşi am venerabila!!! vârsta

Oricat de mult am vrea ca Dumnezeu sa doarma in unele momente ale vietii noastre, ca sa nu vada, sa nu auda, sa nu judece... El nu doarme. Acum cateva zile viata mi/a demonstrat inca o data ca El sta treaz si vegheaza, masoara si taie cand lumea ne este mai draga. O persoana din trecutul meu indepartat a avut un accident stupid; atat de stupid, incat acum este amnezic... nu isi mai aduce aminte nimic din viata lui anterioara accidentului, parca este un bebelus... corp matur, minte de bebelus, nestiind sa faca nimic, nestiind cine sunt persoanele din jurul lui, nestiind cine este, decat o poza de buletin si o groaza de amintiri pentru altii... pentru el totul e alb, gol, ca si cand niciodata nu ar fi existat... Scriu aceste randuri pentru ca imi pare rau de el ca individ, ca Chip al lui Dumnezeu... prietenii stiu ca nu i/am dorit niciodata raul,. chiar si atunci cand mi/a facut rau... de fapt, o chestie din asta nu i/o doresti nici celui mai aprig dusman. Problema este ca atunci cand