by canamonica

Când ţi se pare atât de greu, S`asculţi cum lumea te bârfeşte Atunci, ascultă sfatul meu... Zâmbeşte! Şi când cel ce`l iubeşti curat Nepăsător te părăseşte, Nu te uita că e`ngânfat... Zâmbeşte! Păstrează`mă în ochii tăi Să fiu mereu cu tine. Azi te iubesc mai mult ca ieri Şi mai puţin ca mâine. Şi dacă totuşi mă iubeşti Păstrează`mi amintirea. Şi nu uita că într`o zi Ţi`am dăruit iubirea!

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: "Urmează Mie". Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli. După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască...

aceasta este o icoană din Israel; de mult mi-am dorit să o fac, dar nu găsisem persoana potrivită; acea persoană mi-a ieşit în cale... sper să se bucure de ea tot atât de mult pe cât m-am bucurat eu pictând-o; cred că icoana asta are în ea mai multă dragoste decât oricare alta; M îmi spunea că se şi vede pentru că este altfel decât celelalte icoane ale mele; probabil... din exterior se vede întotdeauna altfel... mulţumesc M că eşti mereu lângă mine, mai ales la critici...

ce ciudat sună "moartea iubirii"... cum să existe aşa ceva când Dumnezeu este Iubire în toată plinătatea Lui; Iubirea este cea care Îl defineşte, iubirea, "cea care îndelung rabdă, care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le care toate le iartă..." (I Corinteni 13) această iubire poate muri??? moare iubirea sau moare ceea ce credem noi, la un moment dat, că este iubire? mereu am avut o strângere de inimă când am auzit că un cuplu se desparte (mai ales dacă sunt cunoscuţi) pentru că nu am înţeles raţionamentul conform căruia două persoane care s-au iubit şi au hotărât la un moment dat să construiască ceva împreună dintr-odată rup legătura dragostei şi apucă pe cărări diferite... am avut o strângere de inimă pentru că nu înţelegeam... înţeleg acum că legăturil

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste. Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru. Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa straluceasca, oftatul sa surada, si care elibereaza sentimentele inimii. Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi. Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat. Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploa

1. Iisus Hristos, aşa cum ne este prezentat în Noul Testament şi cum iese în evidenţă din toate scrierile despre El, este prea singular şi prea mare pentru a fi putut fi inventat atât de perfect de toţi cei care eu scris despre El. Forţa lui Iisus Hristos este cea care dezlănţuie aceste scrieri; nu scrierile au creat forţa. Iisus este, de departe, mult mai mare şi mai complex decât aceşti martori ai Lui. Realitatea Lui susţine aceste scrieri, aşa cum un eveniment global, important stă în spatele marilor jurnalişti. Ceva imens a dezlănţuit aceste mărturii care spun poveştile uimitoare şi variate, şi totuşi unificate în sens, despre Iisus Hristos...

„Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi

am fost astăzi la un prieten... nici nu ştiu cum să îl numesc... este un om care m-a iubit enorm de mult, mi-a spus că mă iubeşte... îmi aduc aminte că într-o zi, în drum spre un curs, a spus că mă va aştepta să mergem undeva împreună, iar eu l-am întrebat: "cât ai de gând să mă aştepţi?", iar el a spus "toată viaţa"... am fost prieteni foarte buni, l-am susţinut mereu şi l-am încurajat pentru că era un om extraordinar (şi acum este la fel), dar Dumnezeu a făcut ca eu să nu îi pot răspunde cu aceleaşi sentimente... sentimentele nu mai sunt de mult timp... acum au luat altă cale, este ieromonahul Nifon (prietenii ştiu despre cine este vorba)... l-am văzut astăzi cum se luptă cu ispitele, cu cele mai mari ispite ale călugărilor: amintirile din lume; asta îi macină, cu asta îi macină diavolul zilnic, iar ei trebuie să reziste şi să se roage şi să se poarte cu cei din jurul lor la fel, ca şi când nimic nu se întâmplă; iar noi, cei din lume, tindem să nu îi înţelegem, să

de ce mereu, atunci când spui cuiva ca îl iubeşti, acea persoană are impresia că aştepţi ceva de la ea... după câte ştiu eu, dragostea nu se măsoară, nici nu aşteaptă... există, se naşte pur şi simplu, nu are motive (decât la Doamne-Doamne, Care ştie de ce face anumite lucruri), nu are gânduri ascunse şi, cel mai important, dragostea (cea care este într-adevăr dragoste, nu crush-urile) nu cere niciodată nimic pentru ea... cred că mai mult dă, oferă pentru că aşa simte că e bine, pentru că aşa se simte împlinită... C., care este un "străin" din viaţa mea, zice că orgoliul nu ne lasă să fim fericiţi, gândim prea mult, raţionăm prea mult, ar trebui să simţim, să ne dăm voie să simţim... oare? viaţă, pur şi simplu...

De bună voie, preacinstite părinte... - Care e numele tău, maică? - Monahia Ecaterina, păcătoasa. - Să te mântuieşti şi să te rogi pentru mine! - Toţi suntem datori să ne rugăm unul pentru celălalt! ...dacă mi-ar fi spus cineva că pe data de 29 august Doamne-Doamne îmi va umple inima cu una dintre cele mai mari bucurii, pe care am avut şansa să le trăiesc, poate că nu aş fi crezut... şi cum îi spuneam Marianei, nici dacă nu mi-aş fi plănuit nu aş fi ajuns la Mănăstirea Petru Vodă chiar în seara în care urma să aibă loc tunderea în monahism a uneia dintre fostele mele colege de facultate... emoţia simţită şi lacrimile care mi-au curs pe obraji nu pot fi descrise şi nici lumina şi liniştea profundă pe care le citeam pe faţa celei care a fost studenta Cristina Leizeriuc... este ceva dincolo de simplele cuvinte... viaţă pur simplu...