miercuri, 20 ianuarie 2010

Sfantul Apostol Andrei


Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orasel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, si fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Inainte de a fi Apostol al Domnului, Sfantul Andrei a fost ucenic al Sfantului Ioan Botezatorul. Dar, daca a auzit, a doua zi dupa Botezul lui Iisus in Iordan, pe dascalul sau Ioan, aratand cu degetul catre Iisus si zicand: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfantul Andrei, lasandu-l pe Ioan, a urmat dupa Hristos, zicand fratelui sau Petru: "Am gasit pe Mesia, care se talcuieste Hristos" (Ioan, 1, 41). Si astfel, l-a tras si pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfantului Andrei i se mai spune si Apostolul cel dintai chemat al Domnului. Si se afla in Scriptura si alte multe invataturi despre dansul.

Sfanta Anastasia



Anastasia, cea preafrumoasa intre femei, s-a nascut in vestita cetate a Romei. Ea pe toti covarsea cu neamul sau cel bun, cu frumusetea cea trupeasca si cu cea sufleteasca, cu obiceiuri bune si cu blandete. Era fata lui Pretextat, unul din boierii mari de credinta elin, iar maica ei credea intru Hristos, avand numele Fausta. Din copilarie, Anastasia a fost incredintata de maica-sa spre invatatura cartii, unui barbat preaslavit intru intelepciune si cu viata cinstita, cu numele Hrisogon, crestin credincios si iscusit desavarsit intru cele dumnezeiesti, iar dupa aceea si mucenic.