sâmbătă, 28 august 2010

Povestire...

by mail, from Mioara

Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? intreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:

-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.

Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.

In final, inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

Mahatma Ghandi
viaţă pur şi simplu

luni, 23 august 2010

totuşi iubirea...

iubiţi, este singura raţiune de a trăi... mă gândeam zilele astea cât de frumos este să iubeşti, simţi că zbori, simţi că totul este posibil, cred că, în principal, simţi, trăieşti...
dar, să nu uităm că fericirea noastră nu depinde de ceilalţi, nu trebuie să depindă de ceilalţi... noi înşine suntem calea noastră spre fericire, noi trebuie să fim cei care ne împlinim în şi pentru Hristos şi pentru noi... de noi depinde dacă zâmbim, plângem, ne bucurăm de viaţă sau nu...

sâmbătă, 14 august 2010

Adormirea Maicii Domnului


Biserica Adormirii Maicii Domnului, Ierusalim (sculptură în abanos şi fildeş)

Binecuvântată eşti tu între femei...

Zaharia, aducând jertfă la Templu

Se spune că, în timpul zilelor când Irod şi-a trimis soldaţii să omoare pruncii, îngerul Gavriil a venit la Elisabeta şi a sfătuit-o să se ascundă în spatele unei stânci, pentru a fi ferită de aceştia. Stânca se află şi astăzi în biserică.

Binecuvântată eşti tu între femei
şi binecuvântat este rodul pântecelui tău...
Măreşte sufletul meu pe Domnul
şi se bucură duhul meu de Dumnezeu,
Mântuitorul meu, pentru că a căutat
spre smerenia roabei sale.
Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Pentru că mi-a făcut mie mărire cel Puternic
şi Sfânt este numele Lui. (Luca 1, 39-49, 56)Întâlnirea dintre Elisabeta şi Maica Domnului

duminică, 8 august 2010

minunile vieţii...

astăzi la Sfânta (este termenul pe care îl folosesc eu pentru Biserică) am văzut un bebe frumos... am văzut mai mulţi, dar unul era mic, mic, zâmbăreţ, agăţat de braţele mamei lui, fixându-mi mie cerceii... m-am jucat cu el şi mă gândeam cum de unele femei pot să "scuipe" (termen folosit de o verişoară acum câţiva ani buni) din ele aşa o minune... cum poţi arunca la coş viaţa pe care Dumnezeu a pus-o în tine... mai demult citeam undeva că sarcina este, de fapt, împreună-lucrarea lui Dumnezeu cu femeia la făurirea unei noi minuni... nu mă întrebaţi unde am citit că niciodată nu m-am priceput la note de subsol... ei bine, dacă este o minune, cum pot renunţa unele femei - şi chiar şi bărbaţi, pentru că avortul este responsabilitatea ambilor părinţi - la această minune?
zi de zi aşteptăm minuni... le cerem cu înfocare, iar atunci când vin nu le luăm în seamă... ne batem joc de toate minunile pe care le avem în jurul nostru... viaţa însăşi este o minune... faptul că ne trezim dimineaţa spre o nouă zi, mulţumind (sau nu!!!) Cerului pentru că am făcut ochi, este o minune... şi ne batem joc sistematic de ele...
poate că nu ar trebui să spun asta, dar eu am aşteptat o minune şi nu am primit-o... de ce? poate că Dumnezeu a considerat că nu o merit, că nu sunt pregătită pentru ea... nu ştiu... nici nu mă mai întreb... accept deciziile pe care Viaţa le ia pentru mine... iar dacă va fi vreodată să mă învrednicesc de o asemenea minune, mă rog ca Dumnezeu să îmi lumineze mintea să pot răspunde chemării...
viaţă pur şi simplu...

vineri, 6 august 2010

atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...

Isaie dănţuieşte, Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emanuil,
pe Dumnezeu şi Domnul,
Răsăritul este numele Lui,
pe Carele mărindu-l, pe Fecioara o fericim...
Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit şi v-aţi încununat, rugaţi-vă Domnului,
să se mântuiască sufletele noastre...

paşi timizi în faţa altarului Judecătorului suprem... pecetea iubirii fără sfârşit... cununa împăraţilor... minunea naşterii unei noi familii...
părinte, oare Dumnezeu va ierta vreodată încălcarea jurământului? cu siguranţă, da! Oare? da, nădejdea noastră este numai la El!
Mărire Ţie, Hristoase, Dumnezeule, lauda apostolilor şi bucuria mucenicilor,
a căror propovăduire este Treimea Cea de o Fiinţă şi nedespărţită...

viaţă, pur şi simplu...

joi, 5 august 2010

nevoia de tine...

nu ştiu dacă aş putea trăi fără prieteni... oare numărul lor îmi umple numărul degetelor de la mână?
nu ştiu dacă aş putea trăi fără muzică... cum aş putea renunţa la melodiile mele preferate?
nu ştiu dacă aş putea trăi fără icoane... ideea de a nu mai picta niciodată mă înspăimântă.
nu ştiu dacă aş putea trăi fără padre... a fost mereu acolo pentru mine.
ştiu că nu aş putea trăi fără El... îmi umple zilele de bune şi rele, mă îndrumă, mă ceartă, are grijă de mine, mă aşteaptă mereu să mă întorc cu faţa către El, chiar şi atunci când, umilită şi trântită la pământ, uit sau nu vreau să îmi aduc aminte de cruce...
am nevoie de El...

miercuri, 4 august 2010

"Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi!"

dezamăgirile fac parte din viaţă... da, din păcate, aşa este; cel mai rău este când te dezamăgesc persoanele apropiate, prietenii, cei care, se presupune, îţi sunt alături la bine şi la greu şi care te susţin necondiţionat; mă bucur însă că am aflat acum, când ceva încă poate fi schimbat, decât să las timpul să treacă şi să devin din ce în ce mai mult (în ochii prietenului respectiv, care mă judecase de mai bine de un an şi mă condamnase fără să cunoască nici măcar jumătate din adevăr) o persoană dură, capricioasă şi autoritară... prietenii ştiu de ce...
viaţă, pur şi simplu...