miercuri, 24 noiembrie 2010

... restul e de la diavol...

mereu, poate că nu chiar mereu (mi-a venit şi mie mintea la cap ceva mai greu), am crezut în cuvintele Mântuitorului: "Iar cuvântul tău ce este da să fie da, iar ce este nu, să fie nu. Ce este mai mult de atât este de la diavol..." Şi nu pot concepe ca cineva să îşi încalce cuvântul doar pentru că o anume situaţie nu îi convine. Mă cutremur când văd că, din zi în zi, suntem mai puţin oameni, mai puţin raţionali... ne îndreptăm rapid spre nimicnicie, spre omul de Neanderthal, spre involuţie - sau cum spunea C. într-un comentariu... începem să uităm cine suntem - şi ne trezim lovind, făcând rău, fără să gândim care sunt consecinţele gesturilor noastre... nu judec pe nimeni pentru că nu am acest drept, dar astăzi am fost anesteziată de răutatea unei persoane... răutate este prea elegant spus. Mai rău a fost să văd că răutatea aceasta a fost gratuită, fără un suport raţional, pe care cineva îl foloseşte pentru a spune sau a face ceva... adică fac rău, pur şi simplu, pentru că aşa am eu chef, pentru că aşa îmi e mie bine (?!?!?!)
ce mă zdruncină mai mult este faptul că nu sunt afectată de ce se întâmplă în jurul meu... adică, fiecare cu conştiinţa lui... dacă atât îi duce mintea pe unii, cine sunt eu ca să îi împiedic... sfaturile nu sunt decât pentru cei care le cer... şi, totuşi, nu pot să nu mă întreb cât de corectă este atitudinea mea, poziţia pe care o adopt... încă răscolesc în inimă pentru a afla răspuns la întrebarea asta...
viaţă pur şi simplu...
prietenii ştiu de ce

luni, 22 noiembrie 2010

iubesc, deci exist

mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem?
mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate acestea, mi se pare că au fost dintotdeauna acolo, sădite adând în inima mea, aşteptând...

miercuri, 10 noiembrie 2010

prostitutio in integrum

sunt profesoară într-un cătun la vreo câţiva km de Bacău... fac naveta zilnic cu maşina, dar imi place; la volan mă odihnesc (dar asta este altă poveste)... astăzi, în timp ce stăteam la masă în cancelarie - este un obicei la noi, la zile de sărbătoare sau înainte de post, să aducem de-ale gurii şi să mâncăm la grămadă - o colegă începe a depăna amintiri cum că o copilă, care este acum în clasa a opta, şi-a început viaţa sexuală în clasa a patra... vă imaginaţi câtă vechime are fata (!!!!) ... ce m-a şocat însă nu a fost că fata e activă la vârsta asta, ci faptul că face... treabă contra cost: 20 lei şedinţa...
scriu şi nu îmi vine să cred ce scriu... adică demnitatea femeii valorează 20 lei?!? iar actul sexual... unirea dintre bărbat şi femeie a ajuns să valoreze 20 de lei?!? ajutaţi-mă să înţeleg: ori sunt eu prea de modă veche, ori sunt prea proastă... prefer prima variantă...
acum câteva zile îmi spunea cineva să trăiesc clipa (în cu totul alt context!!!), dar nu mă pot abţine să nu întreb: oare copila asta, care este eleva mea (am intrat azi la clasă la ea), aşa înţelege ea trăirea clipei??? oare, moraliceşte vorbind, ne-am degradat atât de mult ca fiinţe umane, ca chipuri ale Arhetipului???

luni, 8 noiembrie 2010

RUGĂ PENTRU PĂRINŢI

a fost odată
ADRIAN PĂUNESCU
mereu m-am întrebat de ce marile valori ale neamului nostru au fost recunoscute de abia după ce şi-au încheiat socotelile cu lumea aceasta... toate poeziile lui m-au încântat mereu... Antiprimăvara am cântat-o în concert cu Tudor Gheorghe şi mi-a rămas în inimă pentru totdeauna... dar cea pe care am ales să o postez acum îmi provoacă o durere sfâşietoare ori de câte ori o ascult...

Rugă pentru părinţi

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.


Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,

Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.