joi, 30 septembrie 2010

ZÂMBEŞTE, de Ion Minulescu

Când ţi se pare atât de greu,
S`asculţi cum lumea te bârfeşte
Atunci, ascultă sfatul meu... Zâmbeşte!
Şi când cel ce`l iubeşti curat
Nepăsător te părăseşte,
Nu te uita că e`ngânfat... Zâmbeşte!
Păstrează`mă în ochii tăi
Să fiu mereu cu tine.
Azi te iubesc mai mult ca ieri
Şi mai puţin ca mâine.
Şi dacă totuşi mă iubeşti
Păstrează`mi amintirea.
Şi nu uita că într`o zi
Ţi`am dăruit iubirea!

luni, 27 septembrie 2010

Maica Domnului


aceasta este o icoană din Israel; de mult mi-am dorit să o fac, dar nu găsisem persoana potrivită; acea persoană mi-a ieşit în cale... sper să se bucure de ea tot atât de mult pe cât m-am bucurat eu pictând-o; cred că icoana asta are în ea mai multă dragoste decât oricare alta; M îmi spunea că se şi vede pentru că este altfel decât celelalte icoane ale mele; probabil... din exterior se vede întotdeauna altfel... mulţumesc M că eşti mereu lângă mine, mai ales la critici...

miercuri, 22 septembrie 2010

moartea... iubirii???

ce ciudat sună "moartea iubirii"... cum să existe aşa ceva când Dumnezeu este Iubire în toată plinătatea Lui; Iubirea este cea care Îl defineşte, iubirea, "cea care îndelung rabdă, care nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le care toate le iartă..." (I Corinteni 13) această iubire poate muri??? moare iubirea sau moare ceea ce credem noi, la un moment dat, că este iubire? mereu am avut o strângere de inimă când am auzit că un cuplu se desparte (mai ales dacă sunt cunoscuţi) pentru că nu am înţeles raţionamentul conform căruia două persoane care s-au iubit şi au hotărât la un moment dat să construiască ceva împreună dintr-odată rup legătura dragostei şi apucă pe cărări diferite... am avut o strângere de inimă pentru că nu înţelegeam... înţeleg acum că legăturile au început să se rupă înainte de a se fi legat... înţeleg acum că degeaba unul trage cea, dacă celălalt se duce hăis... înţeleg acum că degeaba tragi să legi, când celălalt dezleagă nodurile pe care ai trudit să le faci... acum înţeleg multe, înţeleg iubirea, înţeleg suferinţele şi dezamăgirile, înţeleg ceea ce, acum ceva timp, nu îmi dădea pace să dorm...
rugaţi-L pe Dumnezeu să iubiţi cu acea iubire care nu doare, care nu sfâşie, care te întăreşte şi te ajută să te trezeşti dimineaţa cu zâmbetul pe buze; să iubiţi cu acea iubire care vă face să zâmbiţi la orice lucru minor care vă iese în cale; mai presus de toate, rugaţi-vă să iubiţi!!! ... prietenii ştiu de ce
viaţă pur şi simplu

duminică, 19 septembrie 2010

Pablo Neruda - Poem

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa straluceasca, oftatul sa surada, si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie. Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

duminică, 5 septembrie 2010

ce mult te-a iubit

am fost astăzi la un prieten... nici nu ştiu cum să îl numesc... este un om care m-a iubit enorm de mult, mi-a spus că mă iubeşte... îmi aduc aminte că într-o zi, în drum spre un curs, a spus că mă va aştepta să mergem undeva împreună, iar eu l-am întrebat: "cât ai de gând să mă aştepţi?", iar el a spus "toată viaţa"... am fost prieteni foarte buni, l-am susţinut mereu şi l-am încurajat pentru că era un om extraordinar (şi acum este la fel), dar Dumnezeu a făcut ca eu să nu îi pot răspunde cu aceleaşi sentimente... sentimentele nu mai sunt de mult timp... acum au luat altă cale, este ieromonahul Nifon (prietenii ştiu despre cine este vorba)... l-am văzut astăzi cum se luptă cu ispitele, cu cele mai mari ispite ale călugărilor: amintirile din lume; asta îi macină, cu asta îi macină diavolul zilnic, iar ei trebuie să reziste şi să se roage şi să se poarte cu cei din jurul lor la fel, ca şi când nimic nu se întâmplă; iar noi, cei din lume, tindem să nu îi înţelegem, să îi judecăm pentru anumite atitudini, gesturi cât se poate de normale pentru ei, anormale pentru noi. De ce? Pentru că suntem prea limitaţi şi egoişti, pentru că nu vrem să pricepem că există şi altceva/altcineva în afară de propria persoană sau propriile sentimente...
dar Dumnezeu lucrează prin oameni, noroc cu unii oameni că ne aduc aminte că ţărână suntem...
viaţă pur şi simplu...

sâmbătă, 4 septembrie 2010

iubesc, deci exist...

de ce mereu, atunci când spui cuiva ca îl iubeşti, acea persoană are impresia că aştepţi ceva de la ea... după câte ştiu eu, dragostea nu se măsoară, nici nu aşteaptă... există, se naşte pur şi simplu, nu are motive (decât la Doamne-Doamne, Care ştie de ce face anumite lucruri), nu are gânduri ascunse şi, cel mai important, dragostea (cea care este într-adevăr dragoste, nu crush-urile) nu cere niciodată nimic pentru ea... cred că mai mult dă, oferă pentru că aşa simte că e bine, pentru că aşa se simte împlinită...
C., care este un "străin" din viaţa mea, zice că orgoliul nu ne lasă să fim fericiţi, gândim prea mult, raţionăm prea mult, ar trebui să simţim, să ne dăm voie să simţim... oare?
viaţă, pur şi simplu...

miercuri, 1 septembrie 2010

Monahia Ecaterina

De bună voie, preacinstite părinte...
- Care e numele tău, maică?
- Monahia Ecaterina, păcătoasa.
- Să te mântuieşti şi să te rogi pentru mine!

- Toţi suntem datori să ne rugăm unul pentru celălalt!

...dacă mi-ar fi spus cineva că pe data de 29 august Doamne-Doamne îmi va umple inima cu una dintre cele mai mari bucurii, pe care am avut şansa să le trăiesc, poate că nu aş fi crezut... şi cum îi spuneam Marianei, nici dacă nu mi-aş fi plănuit nu aş fi ajuns la Mănăstirea Petru Vodă chiar în seara în care urma să aibă loc tunderea în monahism a uneia dintre fostele mele colege de facultate... emoţia simţită şi lacrimile care mi-au curs pe obraji nu pot fi descrise şi nici lumina şi liniştea profundă pe care le citeam pe faţa celei care a fost studenta Cristina Leizeriuc... este ceva dincolo de simplele cuvinte...
viaţă pur simplu...