luni, 22 noiembrie 2010

iubesc, deci exist

mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem?
mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate acestea, mi se pare că au fost dintotdeauna acolo, sădite adând în inima mea, aşteptând...

5 comentarii:

  1. cand nu avem iubirea, o dorim, iar, cand o avem, nu stim s-o pretuim.

    RăspundețiȘtergere
  2. totusi, din greseli invatam... nu este un cliseu, este adevarul; eu, cel putin am invatat atat de multe; si as vrea sa cred ca am evoluat...

    RăspundețiȘtergere
  3. nu cred ca cineva poate evolua,doar sa-si aduca aminte ce este si de unde vine,restul este material balast....

    RăspundețiȘtergere
  4. înseamnă că, în sfârşit, mi-am adus aminte cine sunt... mulţumesc că m-ai ajutat să îmi reamintesc..

    RăspundețiȘtergere