duminică, 8 august 2010

minunile vieţii...

astăzi la Sfânta (este termenul pe care îl folosesc eu pentru Biserică) am văzut un bebe frumos... am văzut mai mulţi, dar unul era mic, mic, zâmbăreţ, agăţat de braţele mamei lui, fixându-mi mie cerceii... m-am jucat cu el şi mă gândeam cum de unele femei pot să "scuipe" (termen folosit de o verişoară acum câţiva ani buni) din ele aşa o minune... cum poţi arunca la coş viaţa pe care Dumnezeu a pus-o în tine... mai demult citeam undeva că sarcina este, de fapt, împreună-lucrarea lui Dumnezeu cu femeia la făurirea unei noi minuni... nu mă întrebaţi unde am citit că niciodată nu m-am priceput la note de subsol... ei bine, dacă este o minune, cum pot renunţa unele femei - şi chiar şi bărbaţi, pentru că avortul este responsabilitatea ambilor părinţi - la această minune?
zi de zi aşteptăm minuni... le cerem cu înfocare, iar atunci când vin nu le luăm în seamă... ne batem joc de toate minunile pe care le avem în jurul nostru... viaţa însăşi este o minune... faptul că ne trezim dimineaţa spre o nouă zi, mulţumind (sau nu!!!) Cerului pentru că am făcut ochi, este o minune... şi ne batem joc sistematic de ele...
poate că nu ar trebui să spun asta, dar eu am aşteptat o minune şi nu am primit-o... de ce? poate că Dumnezeu a considerat că nu o merit, că nu sunt pregătită pentru ea... nu ştiu... nici nu mă mai întreb... accept deciziile pe care Viaţa le ia pentru mine... iar dacă va fi vreodată să mă învrednicesc de o asemenea minune, mă rog ca Dumnezeu să îmi lumineze mintea să pot răspunde chemării...
viaţă pur şi simplu...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu