mă gândesc acum că a trecut ceva vreme de când nu am mai fost atât de supărată... supărarea mea nu vine din pierderea banilor, pentru că am învăţat de mult că aceştia nu contează, ci vine de la descoperirea încă o dată că oamenii, poate nu toţi, ci numai unii, nu merită să le acorzi încredere... supărarea mea nu ţine de material, ci de spiritual... ţine de nimicnicia pe care o găsim din când în când la unele persoane... nu le judec pe aceste persoane, are cine să le judece, dar nu pot să nu mă întreb oare cum se suportă unii, cum pot pune seara capul pe pernă ştiind că fac rău cu bună ştiinţă? S-ar putea să nu aflu niciodată răspunsul la această întrebare sau poate că ştiu răspunsul, dar refuz să îl recunosc cu voce tare... cred că se aplică a doua variantă, mereu am gândit că oamenii sunt ca mine... oferi încredere, primeşti încredere , dar se pare că nu este aşa... viaţă, pur şi simplu