joi, 25 decembrie 2008

Raportul dintre cuvant si fapta in pastoratie

Raportul cuvânt-faptă trebuie luat mereu în consideraţie pentru că cuvântul poate ucide, atât sufletul cât şi trupul. Dacă este omorât trupul pentru Hristos şi pentru Evanghelie, nu ar fi atât de grav, dar dacă cel ucis este sufletul, atunci nimic nu mai este de făcut. Fapta trebuie mereu împletită cu vorba bună, pilduitoare. Pentru că preotul este pentru comunitatea în care trăieşte un părinte spiritual: aşa cum un tată bun îşi povăţuieşte fiii spre a face cele bine-plăcute lui Dumnezeu, tot aşa preotul trebuie să îi înveţe pe credincioşi doar lucruri bune, ajutătoare pentru suflet. Dar nu oricum, ci mereu trebuie să le dea exemple din propria viaţă pentru a întări credinţa şi încrederea creştinilor în el şi în cele propovăduite...

Preotul de vocaţie este o fiinţă plină de dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni. Chemat de Dumnezeu care este dragoste, preotul este, prin definiţie, răspânditorul dragostei. Legea supremă a preotului este legea dragostei - o dra­goste curată, totală, fără rezerve, de fiecare clipă, în orice situaţie, faţă de orice om, dar mai ales faţă de credincioşii săi... (iulie 2008)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu