miercuri, 21 iulie 2010

Meditaţie II

Te chem şi zarea pustie-mi răspunde.
Mă chemi, dar noaptea neagră te roade.
Te strig, iar sunetele îmi rămân pe buzele-ngheţate.
Mă strigi şi strigătul pierdut te arde.
Te caut, dar deşertul inimii mele mă mistuie.
Mă cauţi, dar oaza pustiului e doar o nălucă.
Te aud de dincolo de erele-ngheţate.
Mă auzi de dincolo de capătul lumilor.
Mă chemi şi te strig de dincolo de furii.
Te caut şi mă auzi plângând în zorii zilei.
Mă strigi şi te-aud pierdută-ntre suspine.
Te chem şi mă cauţi pe-aceleaşi vechi ruine.
(Sibiu, 4 n. 2003, tare demult...)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu