mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem? mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate...
Foarte faină!
RăspundețiȘtergereTot stau să mă gândesc cum ai făcut rama...Ai lipit icoana pe ceva carton tare şi ai venit cu sfoară, de jur împrejur?
Daca esti fetita cuminte, iti spun cum am facut rama :))))))))))))
RăspundețiȘtergereSunt foaaaaaaarte cuminte :)!
Ștergere