Ieșit-a Semănătorul să semene sămânța Sa...

Luca 8, 5-8
5. Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.
6. Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală.
7. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o.
8. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă.



 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Maica Domnului - Sporirea Minții

Imagine
Am căutat mult acest model... de fapt, am cautat un model pentru o persoană care mi-a făcut cel mai mare bine pe care mi-l putea face cineva: mi-a vindecat puiul. Și, cum eu sunt anti-mită, m-am gândit ca, în semn de mulțumire, să îi dăruiesc o bucățică din sufletul meu. Mereu am spus că în fiecare icoană pe care o fac este o bucățică din mine. Și, iată că, deși căutam un model și deși nicio icoană nu este urâtă, nu reușeam să mă lipesc de niciun model, nu eram mulțumită de nimic din ce găseam, nimic nu simțeam că se potrivește. Într-o zi, din greșeală, am dat peste acest model și-am spus: Asta este! Nici măcar nu știam că numele ei este „Sporirea Minții”... Și, cum nimic nu e întâmplător, iată că ea va merge la cineva căreia, cu siguranță, Dumnezeu și Măicuța Lui îi vor spori mintea spre a continua să bucure mame, mame ca mine care nu își doresc altceva decât să le fie puii sănătoși. Maica Domnului Sporirea Minții...
Citiți mai multe

iubesc, deci exist

mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem? mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate...
Citiți mai multe