mă gândeam că e greu să iubeşti... suntem oameni şi tindem să judecăm toate acţiunile celor din jurul nostru; tindem să credem că suntem mai buni, mai oneşti, mai frumoşi, mai... nu contează cum, suntem mai presus! Dar în străfundurile inimilor noastre suntem la fel, nişte pitici înfoiaţi care se cred zmei fioroşi, nişte pitici cu dorinţe, vise, crezuri, toate ascunse, de frică ca nu cumva să ni le fure cineva... te iubesc sună atât de frumos, este atât de frumos, atât de profund, încât atunci când îl spunem ar trebui să ne ferim ca nu cumva, în graba noastră, să-i rupem fluturaşii; mă întreb, câţi dintre noi ştiu să-l simtă, să-l spună, dar să fie conştienţi de ceea ce spun, să nu se simtă umiliţi, călcaţi în picioare? Şi, pe de altă parte, câţi dintre noi ştim să îl acceptăm, să primim darul ce ni se oferă, fără a răni, fără a răsuci cuţitul în rana care este, deşi, uneori, nu o vedem? mi-am dorit atât de mult să iubesc, să simt, să cânt, să zâmbesc, încât acum, când le am pe toate...
cunosc senzatia... am trait-o de cateva ori... mai rau decat asta este sa fii in situatia in care sa te gandesti ca moartea este o alternativa mai convenabila. o sa fie mai greu cand depasesti starea de soc.... te imbratisez cu drag ...
RăspundețiȘtergeredupă ce am scris pe blog, cred că am început să realizez ce s-a întâmplat mai devreme în seara asta... încă tremur şi plâng şi nu-mi vine să cred. Dar trăiesc şi asta este cel mai importat, nu???
RăspundețiȘtergereDa, este important. Slava Domnului! Multumeste-i Lui din adancul inimii tale. Si apoi relaxeaza-te... povesteste..
RăspundețiȘtergere.....este forma prin care Moartea te invata ca nu trebuie sa-ti fie frica de ea,ci frica sa ai ca nu ai trait cu adevarat,.....
RăspundețiȘtergere