De ce ieşi singur pe stradă şi plângi, De ce nu-mi zâmbeşti pe la colţuri, De ce crezi că totul şi toate-s pustii, Iar inima-i pierdută cu totul... De ce e lumină şi, totuşi, e noapte, Iar cântul pierit-a pe drumuri... Şi nimeni n-ascultă pierdutele şoapte... Şi cât de pustiu este totul... Crezi azi şi vei crede, poate, şi mâine, Dar nimeni nu-ţi spune norocul Şi flori ce îţi cântă în taină odorul, Uita-te-vor toate, cu totul... Tu plângi şi rezişti tentaţiei tale Şi, totuşi, îţi saltă privirea... Şi nu cunoşti ce-i acela amorul, Dar n-ai lepădat, cu totul, iubirea... Mă chemi şi m-alungi, mă dai şi mă cauţi, Alergi prin văzduhuri de stele, Iubirea ţi-e doamnă, amorul ţi-e chin... Te-ntorci tot în braţele mele... Cazi singur şi greu şi tot te ridici Şi-ţi cauţi în lume odorul, Mă iei şi mă pierzi în vanul pustiu, Dar tot al meu eşti... cu totul... * * * candva, demult... acum aproape 11 ani...